Sporul Casei – Ghid complet de ingrijire

Sporul Casei – Ghid complet de ingrijire
Sporul Casei este denumirea populara a Impatiens, o splendida floare de gradina cu un aspect extrem de firav, dar care creste dupa 1-2 ani sub forma de boschet viguros cu ramuri lemnoase.
Multi clienti fac o confuzie legata de speciile de Impatiens si modul in care acestea se pot ingriji.
Faceti diferenta intre speciile de Impatiens:
  1. Exista Impatiens, pretabil la straturi, in gradina, care merge la zone de semiumbra. Acest tip de impatiens nu merge crescut in interior pe timpul iernii.
  2. Exista Impatiens pentru gradina, pentru soare. De fapt se numeste SunPatiens, dar florile seamana si denumirile se confunda. Sunpatiens creste mai viguros si mai inalt.
  3. Impatiens, Sporul Casei, cel clasic, poate fi crescut si in interior in ghivece. Creste foarte compact si este din Specia Impatiens New Guineea.
Totodata, retineti ca orice specie de Impatiens, sporul casei, in teorie este perena. Dar in Romania in gradina sau exterior, ea nu poate fi crescuta iarna. Iarna, sporul casei are nevoie de o temperatura minima peste temperatura de inghet.
Sporul Casei, ingrijire iarna. Citeste AICI

Iata mai jos un ghid de ingrijire in exterior a Sporului Casei si care speram noi sa va fie de folos.
SUNPATIENS - DE GRADINA
Sporul Casei - Sunpatiens
Sporul Casei – Plantare
Sporul Casei este o planta care are nevoie de protectie fata de caldura si razele directe ale soarelui. Ideal este ca Impatiens sa fie platata intr-o zona cu umbra partiala, astfel incat sa fie in plin soare in primele ore ale diminetii, insa imediat cand caldura devine puternica, dupa amiaza, sa fie la umbra.
Soarele puternic face ca planta sa se usuce rapid si sa imputineze numarul de flori, acestea sa capete un aspect urat, ca si cum se topesc, si chiar ca florile sa moara. Pe scurt… soarele intens distruge Sporul Casei si ingrijirea acestei flori devine practic imposibila.
Sporul Casei – Solul
Sporul Casei, Impatiens, poate fi plantat cam oriunde. Astfel ca se dezvolta bine si in ghivece, cu sau fara agatator, containere cat si direct in pamantul din gradina.
Daca tineti cont de regula legata de nivelul intensitatii soarelului, ei bine tineti cont de o a doua regula legata de tipul de sol ales. Alegeti sol care sa permita drenajul relativ usor insa si retentia de apa, astfel incat sa se evite lipsa de apa pe timpul verii. Solul in timpul verii, in cazul ingrijirii Sporului Casei, trebuie sa mentina apa, insa sa nu permita umiditate excesiva. Fata de alte flori de primavara-vara, Impatiens este diferit din acest punct de vedere.
In cazul in care folositi pamant din gradina, ar fi ideal sa adaugati 30% compost de gradina, insa daca nu aveti, adaugati neaparat ingrasaminte cu eliberare controlata sub forma de granule. Va va scuti de multe neplaceri si probleme. Cautati ingrasaminte care sa echilibreze toate cele trei elemente necesare cresterii ( vezi capitolul de mai jos Sporul Casei – Ingrasaminte )
Folositi ghivece cu rezervor de apa si obligatoriu cu gaurele pentru drenarea apei.
Sporul Casei – Cum se uda
Verificati in timpul sezonului cald, chiar si zilnic, umiditatea solului. Un sol umed va produce cele mai sanatoase si mai frumoase flori de Impatiens posibile. Pentru asta trebuie sa udati zilnic. Verificati nivelul umiditati cu degetul. Imediat sub stratul superficial de turba sau pamant, solul trebuie sa fie umed, caz contrar trebuie sa primeasca apa. Nu va fie frica, Sporul Casei se simte perfect in prezenta apei, insa in cazul in care lasati ca solul sa se usuce, este posibil sa moara foarte rapid.
Ca si regula pentru Sporul Casei in ghivece, udati pana cand apa curge prin gaurile de jos ale ghivecelor.

SPORUL CASEI - DE GRADINA
Sporul Casei de Gradina
Sporul Casei – Ingrijire
Impatiens nu prea are nevoie de multa ingrijire. In ciuda supletii si aparentei sensibilitati este o planta foarte rezistenta.
Aveti grija la nivelul de soare si apa si deja ati rezolvat cea mai mare parte din treaba. Nu necesita curatarea florilor, ceea ce face munca mult mai facila.
Totusi, ca si regula, daca plantati in gradina, direct in pamant, aveti grija ca buruienile sa nu napadeasca stratul de flori, dat fiind ca umiditatea este mai mare in acest caz. Astfel, pana cand stratul este bine dezvoltat, indepartati imediat buruienile care cresc in jurul plantelor. Ideal ar fi sa acoperiti in jurul florilor cu ceva substrat de protectie si de pastrare a umiditatii (cum ar fi scoarta de copac), insa aceasta solutie este destul de scumpa.
In cazul plantarii in gradina, teoretic nu este nevoie de ingrasaminte suplimetare, insa in cazul plantarii in ghivece, obligatoriu adaugati periodic ingrasaminte de crestere si de inflorire.

Sporul Casei – Inmultire
Sunt doua metode clasice de inmultire: prin seminte si prin butasi.
Sporul Casei Inmultire prin seminte
Pur si simplu strangeti semintele de la plantele batrane si plantatile. Aveti nevoie ca obligatoriu semintele sa simta frigul iernii. Asa ca ori le tineti undeva afara peste iarna, ori le duceti in frigider si le induceti iarna, timp de 2-3 luni. Odata indusa starea de iernat, semintele sunt gata de plantare. In maxim 6-8 saptamani plantele se vor dezvolta la nivelul de mici plantute. Insa va rugam sa tineti cont ca niciodata florile din seminte nu vor avea calitatea celor cumparate initial de la producatori profesionisti.
Sporul Casei Inmultire prin butasi
Este o operatie simpla, care necesita taierea ramurilor de Impatiens, curatarea acestora la baza si introducerea intr-un recipient cu apa. Curand, doar dupa cateva zile, veti observa micile mustati ale radacinilor care deja se ivesc, mai ales daca ati amplasat recipientele intr-o zona calda si cu mult soare.

Sporul Casei – Ingrasaminte
Asa cum am mai spus, Impatiens nu are nevoie neaparat de ingrasaminte in cazul plantarii direct in pamantul de gradina. In acest caz ideal este sa adaugati compost preparat inprealabil.
Totusi, ca si in cazul plantarii in ghivece sau containere, adaugati ingrasaminte solubile in apa de udat, functie de faza de crestere.
Daca aveti un butas, abia platat, folositi ingrasamint bogat in Potasiu pentru dezvoltarea radacinii, iar in cazul in care va aflati in faza de crestere, ingrasamantul sa fie bogat in Azot. In cazul mentinerii florilor si dezvoltarii plantei, folositi parti egale de Fosfor si Potasiu, iar daca este in gradina, direct in pamant, puteti folosi un ingrasamant echilibrant, proportional pentru toate macroelementele.

Sporul Casei – Boli si Daunatori
Principalele probleme in cazul ingrijirii Sporului Casei, Impatiens, sunt legate de apa si caldura, probleme prezentate mai sus asupra carora nu dorim sa mai revenim.
O greseala majora care se face, in cazul Sporului Casei plantat in ghivece, este pastrarea in acelasi ghiveci. Aceasta planta trebuie transplantata regulat, pe masura ce creste. Lipsa spatiului poate duce pana la moartea totala a plantei.
Nematozii, Acarienii, Paianjenul rosu, etc… sunt daunatori ce se regasesc cam la toate speciile de flori de gradina, astfel incat nici Sporul Casei nu face exceptie. Se trateaza cu produse de la orice farmacie fitosanitara si nu ridica probleme deosebite. Va rugam sa respectati cu strictete concentratiile descrise de producator pe fiecare ambalaj
O problema diferita apare in cazul umiditatii crescute, mentinute mai ales de cei cu exces de zel, dat fiind ca plantei in place apa. Astfel Fuzarioza este una din cele mai grave boli ale Impatiens, care duce la moartea si putrezirea plantei. Aveti grija la cum mentineti umiditatea si mai ales ventilati zona in care se dezvolta aceasta.

Cam acestea au fost detaliile legate de cum se ingrijeste Sporul Casei si tragem speranta ca am fost de folos. Ca de fiecare data va rugam sa nu ezitati sa ne contactati pentru orice informatie suplimentara sau sfat.

Cu drag,
Echipa Sera de Flori Camelia’s - Pepiniera Sibiu
Postarea urmatoare Postarea anterioara

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!