Totul despre Tuia Columnaris. Pret, Tipuri, Plantare, Ingrijire, Poze, si comparatie fata de alte specii de tuia. Un articol succint, astfel incat sa dam raspuns la majoritatea intrebarilor voastre si sa aveti un ghid complet in cazul in care decideti sa achizitionati un astfel de conifer.
Tipuri de Tuia Columnaris
Inainte de toate, haideti sa lamurim putin despre ce tip de Tuia vorbim, dat fiind ca foarte multi clienti cu care venim in contact confunda lucrurile foarte tare si foarte multi vin nemultumiti de achizitiile pe care le fac mai ales online, fara sa fi consultat in prealabil un profesionist.
ATENTIE!!! : Columna / Columnaris / Lumanare – nu inseamna numai forma sa. Astfel, forma aceasta este caracteristica la multe specii de Tuia. Denumirea exacta a speciei Tuia Columnaris este: Thuja Occidentalis Columnaris. Sub aceasta denumire gasiti planta si nu va ghidati numai dupa forma sa de crestere.
Speciile de Tuia, se impart in trei categorii mari: Tuia Occidentalis, Tuia Orientalis si Tuia Plicanta. Exista foarte multa confuzie la acest nivel. De exemplu, in specia Tuia Orientalis, cea mai cunoscuta este Thuja Orientalis Aurea(galben de diverse nuante), insa clientii cauta Thuja Columnaris Aurea (niciodata tuia columnaris nu este galben), sau cauta tuia chamaecyparis columnaris, confundandu-se doua specii complet diferite Tuia Occidentalis sau Tuia Orientalis cu Chamaecyparis care este un chiparos.
Tuia Columnaris sau Tuia Smaragd?
Ca sa lamurim confuziile si sa stiti exact ce cautati, iata principalele diferente si asemanari intre aceste conifere. In primul rand, pana la atingerea maturitatii sau a unei varste de peste 7-10 ani, adica o inaltime de peste 150cm-200cm, este posibil, la un incepator, caracteristicile sale vizuale sa para identice. Fiti foarte atenti ce cumparati, pentru ca la final, plantele arata complet diferit:
Tuia Columnaris Crestere
Ambele tuia cresc intr-un ritm aproape asemanator. Initial, pana acesta isi stabileste radacinile la adancime, in primii ani de viata sau in primii 1-2 ani de la plantare, in cazul plantelor cumparate mari, ritmul de crestere este mai mic, de aproxmativ 20-30cm pe an. Ulterior, ritmul de crestere este de 30-40cm pe an, fiind considerat un ritm de crestere mediu intre plantele de gradina.
Tuia Columnaris Inaltime
Aici apare diferenta majora intre cele doua conifere si cand cautam sa raspundem la intrebarea “tuia columnaris vs tuia smaragd”, trebuie sa tinem cont de acest aspect. Tuia Columnaris creste la maturitate pana la 8-10m inaltime, fiind considerat un conifer inalt si foarte inalt, iar Tuia Smaragd creste pana la 4-6 m maxim.
Asemanarea apare la circumferinta, ambele find aproape identice: 1.5m pana la 2 m. Practic Tuia Columnaris creste mai inalt si mai subtire, de la baza in sus, fata de Tuia Smaragd. Totodata Tuia Smaragd are o forma mult mai definita, la maturitate, de con, piramida, fata de Tuia Columnaris, care are tendinta sa se ingroase uniform la varf.
Tuia Columnaris Caracteritici generale
Ca sa lamurim definitiv diferentele si sa puteti decide clar intre Tuia Columnaris sau Tuia Smaragd, iata pe scurt principalele caracteristici a fiecaruia:
Specie Tuia Columnaris Tuia Smaragd
Inaltime: 8-10m 4-6m
Diametrul: 1.5-2m 1.5-2m
Maturitate >10ani >15ani
Culoare: verde/verde albastrui verde intens
Densitate foarte dens dens
Frunze vesnic verde vesnic verde
Sol orice sol orice sol
Umiditate mediu/drenat mediu/drenat
Soare semiumbra/soare semiumbra/soare
Tuia Columnaris Argintiu?
Ei bine, nu exista aceasta specie, si nici tuia columnaris albastru, dar nu fiti dezamagiti. Probabil cautati un Ienupar Argintiu, cu crestere verticala, sau cel mai probabil cautati un Chamaecyparis Albastru. Atat ienuparul cat si chiparosul, au multe tipuri de argintiu si albastru, insa din pacate nu si Tuia Occidentalis sau Orientalis. Dati click AICI si vedeti ce specii de conifer producem noi la Pepiniera Sibiu – Camelia’s.
Tuia Columnaris Ingrijire
Un articol complet pe acest subiect, dat fiind ca nu sunt multe diferentele la ingrijire, intre speciile de tuia, gasiti AICI, regulile fiind aceleasi si pentru Tuia Columnaris. Boli si daunatori nu sunt multe, insa uneori pot afecta grav dezvoltare plantei, in cazul in care nu se iau masurile la primele semne de simtome. Noi, specificam mereu, recomandam tratamente preventive, astfel evitandu-se problemele.
Tuia (Thuja) Columnaris plantare
Am scris un articol complet despre distanta la care se planteaza tuia, fata de gard, gardul vecinului, casa, unul de altul sau in cazul formarii unui gard viu. Va rugam sa intrati AICI pentru a-l accesa.
Totodata am scris un articol complet despre cum se planteaza efectiv, asa ca va rugam sa intrati AICI. Nu in ultimul rand puteti folosi functia de cautare de pe pagina noastra cu sfaturi, in cazul in care aveti un subiect specific.
Tuia Columnaris Pret
Daca vrei sa vezi direct pretul practicat de noi, intra AICI. Insa, va sfatuim, inainte de a verifica orice pret sa stiti exact cum se vinde si care sunt diferentele de oferta de pe piata.
In primul rand veti gasi doua tipuri clar diferite pe piata: Tuia Columnaris la ghiveci sau la balot de pamant. In cazul ghiveciului, plantele sunt crescute in el, putand fi plantate oricand in timpul anului, pe cand in cazul balotului de pamant, plantele sunt extrase prin mijloace mecanice din sol, rupand radacina, iar plantarea este putin diferita. Astfel ca sa raspundem la intrebarea “Cand se planteaza Tuia Columnaris”, am scris un articol pe blog, AICI.
Rar veti gasi Tuia Columnaris de vanzare la balot de pamant, la dimensiuni mici, cum rar veti gasi la ghiveci la dimensiuni mari (peste 2m). In cazul achizitie de plante la ghiveci, va rugam sa aveti grija la dimensiunile plantei. Specificarea inaltimii nu este o garantie ca vanzatorul nu a pus in aceasta dimensiune si inaltimea ghiveciului. Verificati asta. Producatorii, in mod normal, specifica volumul ghiveciului( 2Litri, 3l, 5L, 9.5L, etc), care corespunde aproximativ unui an de crestere. Nu cumparati daca nu este specificat macar unul din aceste elemente.
Tuia columnaris online, adica livrare prin curier, veti gasi, in general, doar la dimensiuni mici, dat fiind incapacitatea firmelor de curierat sa gestioneze astfel de livrari, dar si costurilor care depasesc rationalul. Astfel, intotdeauna va recomandam sa cautati o Pepiniera locala, un producator adevarat, care are mai multe tipuri de conifer si cu care puteti sta de vorba in mod realist despre ce cumparati. La cantitati mai mari, orice firma sau producator va poate asigura prin propriul transport, livrarea la domiciliu, indiferent de dimensiunea plantelor.
In concluzie, nu va lasati indusi in eroare de denumirea de columna, coloana sau lumanare si alegeti columnaris tuia, Thuja occidentalis Columnaris, in cunostinta de cauza si respectati sfaturile, indicatiile din articolele noastre si veti decide corect.
Cu bine prieteni,
Garden Center - Poplaca / Sibiiu
Pepiniera Sibiu Camelia's